Joi, 13 octombrie 2022, ora 14:30, in sala CD005, va fi prezentat pentru comunitatea Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, Programul „INVEST UPB Proof of Concept”, implementat de Universitatea POLITEHNICA din București prin intermediul unui Proiect de finanțare a excelenței în CDI cu titul „Dezvoltarea Capacităṭii Instituṭionale a Universităṭii POLITEHNICA din Bucureṣti” (DECIP), nr. contract: 22PFE/31.12.2021. Prin intermediul acestui proiect s-a creat oportunitatea de a finanța 9 proiecte în valoare de 10.000 euro/proiect, în vederea comercializării unui rezultat de cercetare.

Oportunitatea oferită de programul „INVEST UPB Proof of Concept”: aplicanții vor fi selectați în sistem competitiv, pe baza unui rezultat de cercetare obținut ca urmare a desfășurării activității în cadrul UPB, cu șanse de a fi comercializat pe piață. Prezentul program va fi susținut și de parteneri externi, precum reprezentanți ai băncilor, alte companii mari, cu renume, dar și din fonduri de investiții.

Pe lângă grantul efectiv acordat, aplicanții selectați vor fi sprijiniți de către Universitatea POLITEHNICA din București prin programe de instruire, mentorat, consultanță, acces la echipamente, facilitarea unor întâlniri cu reprezentați ai fondurilor de investiții, fondurilor cu capital de risc sau accesul la alte tipuri de instrumente financiare.

Programul „INVEST UPB Proof of Concept” va fi susținut prin cele două proiecte EELISA (EELISA UNFOLDS și EELISA InnoCORE), prin participarea la activități comune de mentorat, consultanță și instruire, sau în cadrul unor mobilități în scopul schimbului de bune practici, în incubatoare și alte structuri de transfer tehnologic deținute de către partenerii EELISA. Se oferă posibilitatea participării aplicanților din UPB la concursuri organizate de partenerii comunității EELISA pe temele de antreprenoriat și inovare, la evenimente de tip DEMO Days, la sesiuni de instruire pentru antreprenoriat și inovare etc.

Alianța EELISA (European Engineering Learning Innovation and Science Alliance) reprezintă o Alianță a Universităților Europene, formată din 11 universități, în acest caz școli de ingineri absolvenți, universități tehnologice și universități cu spectru larg, menite să definească și să implementeze un model comun de inginer european adaptat societății actuale. În cadrul acestei alianțe au fost dezvoltate și proiectele „EELISA UNFOLDS - Unlocking Full innOvation capacity buiLDing and entrepreneurship” (finanțat în cadrul EIT HEI INITIATIVE – Innovation Capacity Building for Higher Education) și „EELISA InnoCORE - EELISA INNOvation and Common Research strategy” (finanțat în cadrul Horizon 2020), în cadrul cărora Universitatea POLITEHNICA din București este implicată în calitate de partener.

Documentația elaborată pentru acest program este accesibilă în limba engleză, dat fiind faptul că aplicanții vor colabora cu parteneri externi. Anexăm documentația prezentei note, care, de asemenea, poate fi consultată de toți cei interesați la adresa https://upb.ro/cercetare/competitii-interne-upb/#1662380668713-9dd7e592-c8bd.