Vă invităm să vă alăturați Comunității Open Science din cadrul BrainMap , pentru a fi informat cu privire la cele mai recente evoluții, precum și evenimente și acțiuni de interes asociate subiectului.

Open Science Knowledge Hub Romania din cadrul UEFISCDI se implică în activități de promovare și susținere a științei deschise prin participarea la diverse inițiative și proiecte naționale și internaționale în domeniu, oferind sprijin comunității academice și de cercetare în definirea și implementarea politicilor și practicilor dedicate științei deschise și în dezvoltarea de competențe specifice.

Ca parte a acestor demersuri dedicate asigurării tranziției către știința deschisă și având în vedere recomandările Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027 și ale Cărții Albe a Tranziției către Știința Deschisă (2023-2030), în cadrul platformei BrainMap a fost creată o comunitate dedicată științei deschise care va oferi spațiul necesar pentru a împărtăși noutăți și informații relevante pentru acest domeniu.

În acest context, a fost dezvoltată o comunitate Open Science, ca nucleu pentru schimbul de informații, în care membrii vor putea accesa topici de interes și documente relevante, precum și resurse asociate acestora, vor putea transmite observații și comentarii și vor fi informați cu privire la calendarul evenimentelor.

Pentru a deveni membru în Comunitatea Open Science din cadrul BrainMap, vă rugăm, accesați link-ulhttps://www.brainmap.ro/registration-openscience-202302

De asemenea, dorim să vă invitam în data de 13 octombrie 2023 la Webinarul “Știința deschisă – noutăți din perspectiva accesului liber, a evaluării cercetării și a datelor FAIR”. Evenimentul urmărește să aducă în atenție o serie de tendințe și provocări de la nivel internațional și european privind open science (știința deschisă), precum și implicațiile acestora din perspectiva evaluării cercetării (cercetători, organizații și proiecte).

Pentru a vă înregistra la evenimentul din 13 octombrie 2023, vă rugăm, accesați link-ulhttps://www.brainmap.ro/registration-os-fair-202310